Vești bune pentru angajați! Zile libere de Paște și Rusalii în funcție de religie

Vești bune pentru angajați! Zile libere de Paște și Rusalii în funcție de religie
Publicat: 26/02/2020, 15:55
Actualizat: 26/02/2020, 15:59

Decizia conform căreia angajații din învățământ vor avea liber de Paște și de Rusalii în funcție de cultul religios de care aparțin a fost adoptată în unanimitate de Senat, for decizional.

În ședința de miercuri, propunerea legislativă a fost adoptate cu 92 de voturi „pentru”, relatează agerpres.ro.

Propunerea legislativă, care completează art.139 din Legea nr.53/2003 – Codul muncii şi art.94 din Legea nr.1/2011 a Educaţiei naţionale, a fost iniţiată de către zece parlamentari aparţinând grupurilor PSD, USR, UDMR, Pro Europa, minorităţi sau neafiliaţi.

„Proiectul clarifică modul în care se alocă zilele libere de sărbătoare legală pentru cei care au un substrat religios, respectiv enoriaşii fiecărui cult vor putea beneficia de ele în funcţie de specificul acelui cult, iar în ceea ce priveşte modificarea la Legea Educaţiei Naţionale, se introduce o clarificare necesară pentru elevii care sunt musulmani sau evrei, pentru ca aceştia să îţi poată respecta propriile tradiţii. Este un gest de respect pentru culte şi pentru enoriaşii lor”, a declarat deputatul Silviu Vexler, în calitate de iniţiator al actului normativ, în plenul Senatului.

Zile libere legale în 2020:

  • 17 aprilie – Vinerea mare – zi liberă sărbătorită vineri;
  • 20 aprilie – A doua zi de Paște Ortodox – zi liberă sărbătorită luni;
  • 1 mai – Ziua Muncii – zi liberă sărbătorită vineri;
  • 1 iunie – Ziua Copilului – zi liberă sărbătorită luni;
  • 8 iunie – A doua zi de Rusalii – zi liberă sărbătorită luni;
  • 30 noiembrie – Sfântul Andrei – zi liberă sărbătorită luni;
  • 1 decembrie – Ziua Națională a României – zi liberă sărbătorită marți;
  • 25 decembrie – Crăciunul – zi liberă sărbătorită vineri;

Zile libere care pică în weekend:

  • 19 aprilie – Paște Ortodox – zi liberă sărbătorită duminică;
  • 7 iunie – Rusalii – zi liberă sărbătorită duminică;
  • 15 august – Adormirea Maicii Domnului – zi liberă sărbătorită sâmbătă;
  • 26 decembrie – A doua zi de Crăciun – zi liberă sărbătorită sâmbătă.

Sursă FOTO: Shutterstock / caracter ilustrativ

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea...
România, lovită de ciclonul devastator din Italia! Cod roșu de fenomene extreme
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi...
Acest bărbat a fost dat dispărut în 1998, la vârsta de 19 ani. Ireal unde...
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut...
"Cam un 4.000 de lei ca să trăieşti decent". Ofertele angajatorilor pentru tineri, la târgurile...
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a...
„Dacă m-ar înșela..” Anamaria Prodan a răspuns la întrebarea care stă pe buzele tuturor! Cum...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
S-a stins marele actor. Adio, maestre! A murit în mod pașnic și rafinat
Spaghete cu ciuperci şi leurdă. Rețetă simplă, sănătoasă și rapidă
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
Care au fost primele cuvinte rostite de Florin Piersic, după ce s-a trezit din anestezie?...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Temperaturile anunțate de ANM! Cum va fi vremea până în iunie?
×